ISTORIA ARTEI: India - Arta Imperiului Maurya

În secolul al IV-lea î.e.n., în momentul întemeierii Imperiului Maurya (322-185 î.e.n.), India cunoscuse milenii de evoluţie culturală. De la civilizaţia Indusului la sosirea arienilor, de la ritualismul vedic şi speculaţiile filosofice din Upanişade la emergenţa budhismului şi a jainismului, istoria Indiei antice a fost modelată neîncetat de ritmul invaziilor străine şi al unei neîncetate efervescenţe intelectuale şi spirituale.

Reacţionând la dominaţia socială practicată de brahmani, singurii deţinători ai cheilor ritualurilor extrem de complexe după care se conducea viaţa religioasă în epoca vedică, diverse curente spirituale, între care se remarcă budhismul, apar în secolul VI î.e.n. Siddhartha Gautama, întemeietorul budhismului, îşi părăseşte familia la vârsta de 29 de ani pentru a duce un trai de ascet, străbătând drumurile, trăind din cerşit şi meditând. Odată atinsă iluminarea, înţeleptul se dedică până la moarte propovăduirii învăţăturilor sale. Fiecare individ, susţine el, este responsabil de propria mântuire, practicarea unei doctrine morale stricte fiind calea spre Nirvana, locul nemuririi sufletelor şi al încetării ciclului renaşterilor succesive.

Oferindu-le un adăpost călugărilor în anotimpul ploios, primele mănăstiri budhiste erau săpate în stâncă, aşezate în afara centrelor urbane, dar nu foarte departe de ele, astfel încât credincioşii să le poată asigura întreţinerea şi să răspundă nevoilor comunităţii religioase. Cel mai cunoscut edificiu budhist este stupa, constând dintr-o clădire din piatră sau cărămidă de forma unui dom, păstrând relicve ale lui Buddha, ale discipolilor săi sau ale altor sfinţi budhişti. Potrivit legendei, însuşi Siddhartha ar fi indicat forma pe care trebuiau să o aibă stupele, răsturnând invers bolul pentru pomeni. Formele arhitectonice ale unei stupa, de o simplitate convingătoare şi severă, ies în evidenţă mai ales prin comparaţie cu templele budhiste care vor apărea mai târziu.

La început, din iconografia budhistă nu făceau parte picturi sau statui reprezentându-l pe Siddhartha. Marele predicator al iluminării era privit ca aflându-se dincolo de orice reprezentare corporală, o roată, câteva urme de paşi, un cal fără călăreţ sau un tron gol fiind elementele simbolice asociate lui Buddha. Dar oamenii, simpli muritori, au nevoie să li se asigure un suport imaginativ şi iconografic recognoscibil. În zilele noastre, întâlnim pretutindeni în Asia un bogat repertoriu de scene figurative din viaţa lui Buddha şi din încarnările sale anterioare. Dar ce legătură mai au ele cu Siddhartha Gautama? ne putem întreba. Corespund în vreun fel miile de statui, basoreliefuri şi picturi înfăţişându-l pe Buddha cu trăsăturile fizice ale înţeleptului născut pe teritoriul de astăzi al Nepalului?

Cucerirea regiunii Indusului (provincia Punjab) de către Cyrus cel Mare, la sfârşitul secolului VI î.e.n. şi, ulterior, incursiunea militară a lui Alexandru cel Mare şi lupta de pe râul Hydaspes (326 î.e.n.) au jucat un rol considerabil în apariţia unei veritabile conştiinţe politice în sânul diferitelor regate indiene din jurul Gangelui. Unul dintre acestea, regatul Magadha, corespunzând mai mult sau mai puţin actualei provincii Bihar, avea să fie leagănul Imperiului Maurya. Chandragupta (322-298 î.e.n.), un general cu origini obscure (aparţinea castei celei mai de jos, sudra), este fondatorul primului mare imperiu din istoria Indiei. Purtând campanii militare energice, el şi-a extins stăpânirea peste întreaga Indie centrală şi de nord, lăsând în afară doar vârful peninsulei.

Despre Pataliputra, capitala imensului imperiu peste care domnea Chandragupta, ne oferă preţioase mărturii grecul Megasthene, ambasadorul monarhului elenistic Seleucos I Nikator la curtea mauryană. Pataliputra era o vastă şi opulentă cetate fortificată, iar societatea, puternic ierarhizată, trăia sub autoritatea monarhului şi a administraţiei sale. Din măreţul oraş nu s-a păstrat mai nimic până astăzi, sala hipostilă din Kumrahar, o periferie a actualului oraş Patna, fiind singurul ansamblu arhitectural care poate fi raportat la capitala Imperiului Maurya. Cele 80 de coloane ale sale, de aproximativ 10 metri înălţime fiecare, erau executate în gresie şlefuită, după o tehnică preluată din Persia ahemenidă, dispunerea lor în şiruri simetrice evocând sala de audienţe din Persepolis. În timpul domniei lui Chandragupta, lemnul, perisabil în materialitatea sa, a început să fie înlocuit pe scară largă cu piatra, mult mai rezistentă ca material de construcţie. Câteva capete de bărbaţi şi femei în ronde-bosse descoperite la Sarnath, în actuala provincie Uttar Pradesh, sunt printre rarele exemple ale artei statuare rafinate, de inspiraţie elenistică, din timpul dinastiei Maurya.

Fiul şi succesorul lui Chandragupta, Bindusara, a menţinut integritatea teritorială şi prosperitatea imperiului. La moartea lui, doi dintre fii, Sumana şi Ashoka, se luptă pentru a obţine puterea, cel de-al doilea ieşind învingător. Ashoka (273-232 î.e.n.) a rămas în istoria indiană arhetipul monarhului virtuos şi mărinimos, cel pe care epitetele îl descriu drept „iubitul zeilor” şi suveranul „cu privirea ageră”. În timpul domniei sale, Imperiul Maurya a atins apogeul expansiunii, cuprinzând aproape întregul subcontinent. Convertirea la budhism, inspirată de remuşcarea de a fi provocat multă suferinţă şi pierderea multor vieţi omeneşti prin războaiele sale de cucerire, a fost urmată de o conduită plină de pietate, devenită de atunci încolo proverbială. Ashoka şi-a propus să ducă o politică de echitate în toate domeniile, după legile Dharmei, „Ordinea” prin excelenţă în tradiţia culturală a Indiei.

Monarhul şi-a transpus idealul de natură politică, socială şi religioasă în numeroase decrete gravate în stâncă sau pe coloane din gresie sau granit încununate de statuia unui leu şi expuse în pieţele publice ale oraşelor din tot cuprinsul imperiului. Cel mai celebru monument de acest tip – preluat ca emblemă a Indiei moderne – este cel înălţat de Ashoka în jurul anului 250 î.e.n. la Sarnath. Pe capitelul de formă cilindrică sunt sculptate în relief cele patru animale sacre ale budhismului (elefantul, taurul, calul şi leul), precum şi o roată cu spiţe simbolizând Roata Legii (Dharma Chakra), toate sprijinindu-se pe o floare stilizată de lotus cu petalele deschise şi întoarse în jos, spre stâlp. Capitelul se termină cu patru lei maiestuoşi, redaţi în ronde-bosse, cu spatele unul spre altul, confirmând existenţa în India acelor vremuri a unei arte foarte avansate a sculpturii.

Tradiţia budhistă pune pe seama lui Ashoka construirea a 84000 de stupe şi o activitate misionară susţinută, prin care credinţa lui Buddha şi-a croit drum către un număr mare de ţări asiatice. Clădită din piatră la porunca lui Ashoka, stupa de mari dimensiuni de la Sanchi, în actuala provincie Madhya Pradesh, a fost extinsă de către succesorii săi, care i-au adăugat o balustradă circulară şi patru porţi monumentale, corespunzând celor patru puncte cardinale. Cioplite în piatră, traversate de câte trei grinzi orizontale, porţile sunt literalmente presărate cu figuri – antropomorfe şi zoomorfe – care par să înflorească ca o pădure luxuriantă. Fantezia, înţelepciunea şi tradiţia indiană, oglindite şi în vechea culegere de basme Panciatantra, par să-şi fi găsit pe deplin expresia în aceste sculpturi executate cu o deosebită măiestrie.

După moartea lui Ashoka, Imperiul Maurya începe să se destrame, la aceasta contribuind tendinţa centrifugală a diverselor provincii, precum şi reacţia brahmanilor, a căror poziţie în stat fusese subminată de budhism, religia favorizată de rege. Domnia sa a rămas însă adânc întipărită în conştiinţa Indiei, iar epoca lui Ashoka s-a dovedit una de mare înflorire artistică, caracterizată prin monumentalitate şi forţă.

COSMIN POPESCU

NOTĂ: Articolele de pe Scarabeu.ro sunt proprietatea intelectuală a SC KAIROS COMERCIAL CONSULT 2004 srl și nu pot fi reproduse, parțial sau integral, fără acordul nostru scris.